Când copilul meu a început să spună: „E numai vina mea!”, mi s-a strâns stomacul.
Pentru că știam, în secunda aia, că undeva… pe drum, eu l-am învățat asta.
Fără să vreau. Fără să știu cum sa spun altfel.
Sigur, nu m-am așezat niciodată lângă el să-i spun:
„Aici, dragul meu, căutăm vinovați.”
Și totuși, undeva, prin tonul meu, prin felul în care mi-am analizat propriile greșeli cu voce tare, pe ale altora, în momente de frustrare lipsită de prezență, el a învățat că… dacă ceva nu merge bine, trebuie găsită o vină. A cuiva.
Cât de tare m-a durut că și el a ajuns să aibă filtrul ăsta!
Mi-am dat seama că și eu, ca multe femei din jurul meu am crescut cu vina ca limbaj.
Că a fi „responsabilă” în mintea mea de copil nu suna a demnitate, ci a greutate, a rușine, a
„tu ești de vină, deci tu rezolvi”.
Vina nu te ridică. Te face să te micșorezi.
Te închide.
Te învață că dacă ceva merge prost, ești un om rău. Sau insuficient.
Responsabilitatea adevărată, în schimb, e un act de maturitate blândă.
E recunoașterea faptului că ai un rol, dar nu toată povara e a ta.
Femeia cu stima de sine scăzută confundă adesea vina cu responsabilitatea.
Își cer scuze pentru orice. Se judecă în gând, nonstop.
Se întreabă mereu: „Oare ce am făcut greșit?”
Dar nu pentru că e vinovată.
Ci pentru că așa a învățat să stea în lume: micșorându-se, ca să nu fie „prea mult”.
Încercând să repare tot, ca să nu fie abandonată. Cerându-și scuze că simte.
Și poate că și tu te-ai surprins spunând:
„Îmi pare rău că m-am enervat.”
„Scuză-mă că am fost tristă.”
„E vina mea că s-a stricat ceva.”
Poate că e momentul să întorci oglinda spre tine!
Nu ca să te învinovățești, ci ca să te eliberezi:
- Nu e vina ta că ai fost crescută în rușine. Dar e responsabilitatea ta să înveți blândețea.
- Nu e vina ta că ai fost rănită. Dar e responsabilitatea ta să nu rămâi acolo.
- Nu e vina ta că te-ai învățat să taci. Dar e responsabilitatea ta să-ți recapeți vocea.
Pare nedrept, nu? Să nu fie vina ta, dar să fie responsabilitatea ta.
De fapt e eliberator!
Face parte din puterea de a alege, cu putere și cu grijă, ce vrei să faci mai departe.
Un mic ocol pentru partea ta rațională:
Vina este o emoție. Responsabilitatea este o acțiune.
Vina apare când crezi că ai făcut ceva greșit și te simți mică, rea, insuficientă.
Responsabilitatea nu cere să te judeci. Cere să te uiți cu sinceritate la ce poți face diferit de acum înainte.
Vina te ține blocată în trecut.
Responsabilitatea îți dă o direcție în prezent.
Iar asta… e o formă tăcută de putere. Una care începe în tine.
Și se transmite mai departe, la copiii tăi. La alte femei.
La fetița care ai fost cândva și care, poate, așteaptă să o iei de mână și să-i spui:
„Nu e vina ta. Hai să vedem ce putem face diferit, împreună.”

Add comment