Ți-e frică de hipnoză? Oare unde ai învățat să stai departe de ea?
Poate din filme. Poate dintr-o poveste spusă de cineva care n-a trăit-o, dar a auzit „că e periculos”. Sau chiar din convingerea mai profundă că dacă lași garda jos, cineva ar putea intra acolo, în tine, și te-ar putea schimba fără voia ta.
Te înțeleg!
Mai ales dacă toată viața ai fost în gardă. Dacă ți-ai ținut emoțiile într-o cameră ferecată sau dacă ai învățat să controlezi, să înțelegi tot, să nu lași spațiu pentru slăbiciune.
Adevărul e că hipnoza nu are nicio legătură cu pierderea controlului.
Ba chiar e opusul.
E locul unde în sfârșit nu mai trebuie să controlezi nimic.
Am întâlnit femei care voiau să-și găsească vocea, dar aveau un nod în gât de fiecare dată când încercau să spună ce simt.
Care voiau să se arate, dar se blocau înainte să deschidă gura.
Care visau să creeze, să iasă în lume, să lanseze, dar simțeau că ceva invizibil le trage înapoi.
Sper că știi…asta nu e lene. Nici lipsă de voință.
E programare. E teamă. E vechi. E subconștient.
Iar acolo lucrează hipnoza, dar nu cu forță, nici cu promisiuni sau rețete magice.
Când ești în hipnoză, nu dormi, ci ești mai prezentă decât ai fost de mult.
Ești în acel spațiu calm și cald dintre gând și senzație, dintre ce știi și ce ai uitat că știi.
E locul în care devine sigur să te uiți acolo unde altădată te durea prea tare.
În hipnoză nu-ți pierzi mintea.
Dar ai să pierzi rușinea care te-a ținut mică.
Poți să pierzi vocea critică…cea care ți-a spus ani de zile „Să nu fii prea mult!”
Pierzi poate frica aia veche …care nici măcar nu e a ta, nu te-ai născut cu ea.
Și nu, nu trebuie să ai o traumă mare ca să lucrezi în hipnoză sau să ai blocaje majore definitorii.
Hipnoza e utilă si dacă doar ai uitat cum e să NU te îndoiești de tine la fiecare pas.
Când ți-e dor să te simți liniștită în pielea ta, să poți dormi noaptea.
Sau poate doar vrei, măcar o dată, să nu te mai compari cu alții.
Asta face hipnoza. Nu te repară.
Te adună.
Te lasă să vezi frumusețea ta chiar dacă odată ai fost poate fragila și chiar spartă, ca o vază de cristal aflată într-un loc nepotrivit.
Ușor-ușor, te aduce înapoi la o variantă a ta care nu mai cere voie să fie, să se arate cu tot ce este.
La tine, cea liberă să fii!
Add comment